Locuința familiei în noul Cod Civil.

Dezideratul initiatorilor noului Cod Civil a fost acela de a crea un instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale existentei individuale si sociale. Noul Cod Civil abroga Codul Familiei si reglementeaza in mod exclusiv toate raporturile de drept al familiei in cuprinsul Cartii a II-a. Pe langa institutiile preluate de Codul Civil din fostul Cod al Familiei, o serie de institutii si principii noi au fost preluate din legislatia altor state, in principal din Codul Civil din Quebec, cum ar fi, fara limitare, principiul interesului superior al copilului, notiunea de autoritate parinteasca, reglementari privind notiunea de locuinta familiei, cea privind dreptul la compensatie in timpul casatoriei.

In cele ce urmeaza ne vom indrepta atentia asupra notiunii si regimului juridic al locuintei familiale, reglementate cu titlu de noutate in art. 321 – 324 C. Civ.

Locuinta familiei este definita in art. 321 alin. (1) C. Civ. ca fiind locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copiii. Regimul special de protectie al locuintei familiale se aplica insa doar daca regimul special de locuinta a familiei a fost notata in prealabil in cartea funciara a imobilului. Oricare dintre soti poate cere notarea in cartea funciara a unui imobil ca locuinta a familiei, chiar daca nu este proprietarul imobilului in cauza si fara obligatia de a-l informa pe celalalt sot. Inregistrarea locuintei familiei in cartea funciara este echivalentul déclaration de résidence familiale prevazuta in articolul 407din Codul Civil din Quebec.

Protectia speciala a locuintei familiei este asigurata pe toata durata casatoriei, inclusiv pe timpul separatiei faptice a sotilor – dupa cum rezulta din prevederea conform careia, in cazul in care sotii nu au o locuinta comuna, locuinta familiei este aceea a sotului la care se afla copii [art. 321 alin. (1) C. Civ.].

Astfel, in lumina noului C. Civ., locuinta familiei beneficiaza de un regim de protectie special, in sensul in care pentru a putea dispune asupra locuintei familiei este obligatoriu consimtamantul ambilor soti, chiar daca unul dintre ei este proprietarul exclusiv al imobilului, fiind bun propriu al unuia dintre soti. Codul Civil prevede de altfel si sanctiuni diferite pentru nerespectarea acestei interdictii in functie de efectuarea publicitatii corespunzatoare in cartea funciara. De asemenea, aceasta interdictie se aplica si cu privire la bunurile mobile care se afla in locuinta familiei servind ca mobilier si decoratiuni. Legiuitorul nu defineste notiunile de “mobilier” si “decoratiuni” si nici nu exemplifica aceste notiuni. In lipsa reglementarii exprese, se poate interpreta ca acestea includ bunurile pe care familia le foloseste in locuinta familiei si care se afla in interiorul si exteriorul acesteia.

Art. 322 alin. (1) C. Civ. prevede interdictia sotului proprietar exclusiv al locuintei familiei, de a dispune de drepturile asupra locuintei familiei si de a incheia acte prin care ar fi afectata folosinta acesteia, in lipsa consimtamantul scris[1]al celuilalt sot. Aceeasi conditie a consimtamantului scris al celuilalt sot se aplica si in cazul bunurilor care mobileaza sau decoreaza locuinta familiei, in sensul in care un sot nu poate deplasa din locuinta bunurile ce mobileaza sau decoreaza locuinta familiei si nu poate dispune de acestea fara consimtamantul scris al celuilalt sot. Consimtamantul dat de sot este unul special, exprimat in considerarea naturii juridice a actului ce urmeaza a fi incheiat, si irevocabil inca de la emitere[2]. Codul Civil nu reglementeaza insa situatia in care unul dintre soti se afla in imposibilitate de a-si manifesta consimtamantul necesar, ramanand practicii judecatoresti si doctrinei juridice sa clarifice acest aspect. De asemenea, Cod Civil nu prevede forma actului juridic in care trebuie exprimat consimtamantul sotului (e.g. act sub semnatura privata, act autentic, etc.). Suntem de parere ca potrivit principiului simetriei formelor, consimtamantul scris al sotului trebuie sa fie exprimat in aceeasi forma ca cea a actului incheiat de celalalt sot.

Pentru a ingradi si eventualele abuzuri ale celuilalt sot care refuza, fara un motiv legitim sa isi dea consimtamantul la incheierea unor astfel de acte, Codul Civil prevede posibilitatea sotului indreptatit, sa sesizeze instanta de tutela pentru ca aceasta sa autorizeze incheierea actului in cauza [art. 322 alin. (3) C. Civ.].

Art. 322 alin. (4) C. Civ. prevede si sanctiunea care se aplica incheierii unor acte juridice cu privire la locuinta familiei ori la bunurile care o mobileaza sau o decoreaza, de catre unul dintre soti fara consimtamantul celuilalt. Astfel, sotul care nu si-a dat consimtamantul la incheierea actului poate cere anularea acestuia in termen de un an de la data la care a luat cunostinta despre acesta, dar nu mai tarziu de un an de la data incetarii regimului matrimonial. Astfel sanctiunea aplicabila este nulitatea relativa care poate fi ceruta in termen de un an de la data la care sotul neparticipant a luat cunostinta despre aceasta, dar nu mai tarziu de un an de la incetarea regimului matrimonial. Totusi, sanctiunea nulitatii relative se aplica doar atunci cand locuinta familiei a fost notata ca atare in cartea funciara sau atunci cand tertul dobanditor a cunoscut, pe alta cale, calitatea de locuinta a familiei, respectiv a mobilierului si decoratiunilor care deservesc locuinta familiei. In cazul in care tertul dobanditor a fost de buna credinta, necunoscand calitatea locuintei, respectiv a bunurilor ce fac obiectul actului incheiat cu unul dintre soti, nu va suporta riscul anularii actului astfel incheiat. Intr-o astfel de situatie, sotul care nu a consimtit la incheierea actului nu poate obtine decat daune-interese de la sotul sau pentru nerespectarea interdictiei prevazute de art. 322 alin. (1) si (2) C. Civ. Dreptul sotului de a se indrepta impotriva celuilalt sot pentru despagubiri, se prescrie in termenul general de 3 ani care se va calcula de la data la care acesta a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui[3].

Conform Legii nr. 71/2011[4], dispozitiile C. Civ. cu privire la locuinta familiei sunt aplicabile si in cazul casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a noului Cod Civil (1 octombrie 2011), daca actele de dispozitie asupra locuintei familiei ori asupra bunurilor care mobileaza sau decoreaza locuinta familiei ori deplasarea acestora din locuinta au intervenit dupa data intrarii in vigoare a noului Cod Civil.

Codul Civil stabileste de asemenea cu titlu de noutate drepturi speciale cu privire la locuinta inchiriata a familiei si la atribuirea beneficiului contractului de inchiriere a locuintei familiei ce nu apartine cu titlu de proprietate niciunuia dintre soti, separat sau impreuna, ci este detinuta in baza unui contract de inchiriere. Conform art. 323 C. Civ., fiecare sot are un drept locativ propriu asupra locuintei detinute in temeiul unui contract de inchiriere, chiar daca numai unul dintre soti este titularul contractului ori contractul a fost incheiat inainte de casatorie. Aceleasi interdictii prevazute de Cod Civil cu privire la dispunerea de catre unul dintre soti de locuinta familiei si de bunurile care mobileaza sau decoreaza locuinta familiei se aplica si in cazul locuintei detinute in baza unui contract de inchiriere, cu aceleasi consecinte in cazul nerespectarii acesteia si anume anularea actului – fata de terti, respectiv solicitarea de daune interese – intre soti.

Codul Civil reglementeaza si efectele decesului unuia dintre soti cu privire la dreptul locativ asupra locuintei detinute in temeiul unui contract de inchiriere. Astfel, art. 323 alin. (3) C. Civ. prevede ca in caz de deces al unuia dintre soti, sotul supravietuitor continua exercitarea dreptului sau locativ, daca nu renunta in mod expres la acesta. Sotul supravietuitor are dreptul ca in termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului sotului sau, sa opteze pentru continuarea contractului de inchiriere. Dispozitiile Codului Civil cu privire la dreptul locativ propriu al sotilor asupra locuintei detinute in temeiul unui contract de inchiriere se aplica doar contractelor de inchiriere incheiate dupa intrarea in vigoare a noului Cod Civil.

Un alt aspect interesant reglementat de noul Cod Civil il reprezinta atribuirea beneficiului contractului de inchiriere la desfacerea casatoriei. Astfel, conform art. 324 alin. (1) C. Civ., la desfacerea casatoriei, daca nu este posibila folosirea locuintei de catre ambii soti si acestia nu se inteleg, beneficiul contractului de inchiriere poate fi atribuit unuia dintre soti. Aceasta atribuire se va face de catre instanta competenta avandu-se in vedere o serie de criterii, de care se va tine cont in ordine, dupa cum urmeaza: (i) interesul superior al copiilor minori, (ii) culpa sotilor in desfacerea casatoriei, (iii) posibilitatile locative proprii ale fostilor soti.

Sotul caruia i s-a atribuit beneficiul contractului de inchiriere este tinut sa plateasca celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare intr-o alta locuinta, cu exceptia cazului in care divortul a fost pronuntat din culpa exclusiva a acestuia din urma. De asemenea, art. 324 alin. (2) teza a 2-a C. Civ. prevede ca indemnizatia se poate imputa, la partaj, asupra cotei din bunurile comune cuvenite sotului caruia i s-a atribuit beneficiul contractului de inchiriere. Avand in vedere tacerea legiuitorului cu privire la criteriile si conditiile in care imputatia poate avea loc, se poate deduce fie ca se vor aplica regulile noului Cod Civil privind imputatia platii, fie jurisprudenta va fi cea care va clarifica in ce conditii se va aplica aceasta imputatie in cazul atribuirii beneficiul contractului de inchiriere si criteriile de care instantele vor tine cont cand vor dispune o astfel de imputatie.

Pentru a asigura opozabilitatea atribuirii beneficiului contractului de inchiriere fata de locator, acesta va fi citat in cadrul procedurii pentru atribuirea beneficiului contractului de inchiriere. Atribuirea beneficiului contractului de inchiriere va produce efecte fata de locator la data la care hotararea judecatoreasca a ramas definitiva.

Dispozitiile cu privire la atribuirea beneficiului contractului de inchiriere vor fi aplicabile si in cazul casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului Civil, daca atribuirea beneficiului contractului de inchiriere se face dupa aceasta data.

Aspectele dezbatute mai sus referitoare la criteriile si conditiile in care va avea loc atribuirea beneficiului contractului de inchiriere de mai sus se aplica mutatis mutandis si in cazul in care bunul este proprietatea comuna a sotilor, caz in care atribuirea beneficiului locuintei conjugale produce efecte numai pana la data ramanerii definitive a hotararii de partaj.

Reglementarea in dreptul romanesc a institutiei locuintei familiei si a regimului juridic ce guverneaza aceasta institutie juridica urmareste protejarea unor principii fundamentale, cum sunt principiul ocrotirii casatoriei si familiei, respectiv principiul interesului superior al copilului. Mai mult, normele Codului Civil privind locuinta familiei sunt menite sa sanctionate abuzul de drept al unuia dintre soti care prin actele sale ar afecta stabilitatea locativa a familiei precum si culpa sotilor la desfacerea casatoriei. Mai mult, principiul bunei credinte al tertilor dobanditori este ocrotit prin normele noului Cod Civil, urmarindu-se in acelasi timp asigurarea stabilitatii circuitului juridic.

Analiza realizata de Madalina Mitan si Simona Chirica, avocati la SCA Schoenherr si Asociatii